...timpul

Am plecat odata in lume ca sa caut Timpul…aveam atat de multe intrebari fara de raspuns…incat mi-am luat inima in dinti si intr-o dimineata cand nici macar nu picase roua, m-am suit pe o aripa de vant si m-am dus. Si am suit sus, sus de tot si m-am oprit langa  Soare, care mi-a prins o raza in par, apoi am baut apa dintr-un nor si am pictat un colt de cer cu un albastru mai intens. Si  uite asa a trecut o zi si a venit noaptea. Soarele a fugit in celalalt colt de lume sa-si faca datoria, dar m-a lasat in grija Lunii ce mi-a tors o rochita din fire de argint, apoi a strigat frumosul Luceafar, care m-a luat de mana si m-a dus la Stele. Erau atat de frumoase, dansand pline de lumina in mii si mii de hore, incat m-am prins si eu in cercul lor si am dansat asa, pana aproape de zori. Apoi incetul cu incetul, au inceput sa se stinga si apoi sa dispara urmand sa-si continuie dansul in cealata parte a lumii. Pe cand se intrezareau pete albastrui pe cer...mi-am adus aminte ca am zabovit prea mult in drumul meu spre  Timp, asa ca m-am suit din nou pe aripa mea de vant si am pornit catre el. Si am mers „nu stiu cat” spre „nicaieri”, am trecut prin alte mii de ceruri am dansat cu alte stele si mi-am luat lumina de la un alt si alt soare.Apoi am trecut pe taramul culorilor, unde cel mai frumos curcubeu vazut vreodata se intindea la picioarele mele, gata sa ma duca spre spre ceea ce cautam. In timp ce florile ma dezmierdau cu cele mai delicate parfumuri si imi sopteau incet poeme despre nemurire, m-am trezit pe marginea unei prapastii, fara culori si curcubee, fara ele, florile si parfumul lor, fara aripa mea de vant care sa ma treaca dincolo. Eram doar eu, singura, intr-o lume pustie inconjurata de o liniste sihastra, cand, in mintea mea, m-a invitat Timpul la un pahar de vorba. Mi-a laudat curajul, mi-a criticat curiozitatea iar eu l-am intrebat cum este el:

” Sunt singur si totodata inconjurat de tot ce exista, nu am decat un singur drum si nu ma uit niciodata inapoi.Nu pot sa indeplinesc dorinte , nu pot nici macar sa le ascult. Sunt mai mult crud, decat bun.Nu pot sa dau de la mine, nici macar o clipa.Nu pot sa ma uit nici in stanga, nici in dreapta, nu am voie sa stau de vorba cu Destinul.Sunt certat cu Trecutul, nu pot nici macar sa ma uit la el.Trec mult prea repede peste Prezent si alerg spre Viitor... unde stiu ca pentru unii ma sfarsesc. Cateodata merg mana in mana cu Uitarea. Alteori vindec sau adancesc rani. N-am cum sa fiu altceva, decat Timp... fara timp ca sa intelega toate acestea.Menirea mea este sa merg inainte, orice s-ar intampla.Sa ma termin pentru unii si sa incep pentru altii, asta e partea cea mai grea.Nu am putut sa privesc niciodata in ochii celui caruia ii eram pe sfarsit, pentru ca nu pot sa ma intorc. Sunt simplu dar totodata complicat, ma opresc dar totusi continui! Pentru ca eu doar EXIST. Nu pot sa-ti spun cum ar fi fara mine, poate haos, poate liniste, poate nimic.Sunt doar TIMP si atat! Ma poti intelege si vedea cum vrei tu. Cat timp mai ai? Du-te si cauta Destinul.”

Apoi a tacut! 

Am ramas si eu la fel de tacuta...cu gandul sa caut aripa de vant si sa ma intorc acasa...Eu pot sa ma intorc, ce bine! Si cand am sa ajung...cu ajutorul lui, al Timpului,  am sa pornesc in cautarea Destinului. De fapt, de la el caut cele mai multe raspunsuri.