Gândeste-te, n-ar fi păcat de Magda Isanos

http://www.youtube.com/watch?v=vXr0Sws9wyU 

Unul dintre poemele mele preferate ale acestei minunate scriitoare :Magda Isanos - link- adaptare video dupa poemul "Ultima zi"


Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum
să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

Candva a existat un popas de lemn...

    Trecerea ta prin viata mea, a fost la fel de fugitiva precum o ploaie  calda de vara. Ai venit si ai plecat  la fel de repede, dar ai sadit in inima mea, amintirea ta pe vecie.

   Mi-ai daruit cel mai frumos si mai pur vis pe care as fi putut sa-l traiesc vreodata: tu, o ploaie nocturna de vara pe un drum de munte si un popas de lemn. M-ai tinut de mana atunci, mai stii?Iar eu mergeam desculta si tu imi carai sandalele. Erai timid si tremurai. M-ai privit toata noaptea si ti se parea vis ca tii de mana fata care iti placea atat de mult.Nu stii ce sentimente de liniste sufleteasca mi-ai daruit cu prezenta ta.Imprastiai atata lumina in jurul tau, chiar si in noaptea aceea in care am mers 3 kilometri pe jos prin intuneric, iar eu aproape ca-ti  vedeam chipul. Nu imi mai era frica nici de tunete, nici de fulgere. Ne-am adapostit de ploaie in acel popas de lemn, care azi nu mai exista...m-ai luat in brate si mi-ai soptit sa nu-mi fie frica iar eu te-am crezut.M-ai strans la piept iar eu iti simteam inima cum bate, m-ai mangaiat incet pe par si m-ai sarutat timid.Nu ti-am raspuns la sarut, nu stiu de ce, cu toate ca ai fi meritat toata iubirea din lume.Te-ai temut atunci ca m-ai speriat...m-ai luat de mana si am iesit sa infruntam ploaia ca sa ne cautam ceilalti prieteni care erau mai inaintea noastra...

   Imi parea rau ca am spulberat asa de repede visul...te rog sa ma ierti...stiu ca de undeva din Universul asta mare, ma auzi. Acum, e prea tarziu, pentru ca ai fost ales sa pleci printre Ingeri...Ti-am aprins o lumanare care arde in sufletul meu...esti prezent in inima mea in fiecare clipa a vietii mele.Te rog sa ma astepti si pe mine...sa nu ma uiti, poate ne vom intalnii candva, cand sufletul meu va pleca spre alte taramuri  si vom cauta impreuna popasul de lemn pierdut.

Surioara mea mai mica masterand la Roma :)

E la mii de kilometri departare acum...el...sufletul meu pereche...sau ea...adevaratul meu suflet pereche: sora mea.A plecat sa studieze intr-o lume mai mare, mai deschisa, mai colorata, departe in orasul ce scris invers, sugereaza iubirea...Roma.Stiu ca ii este bine acolo si ca o sa-i fie bine pana la final, dar 6 luni fara ca sa o vad, mi se pare o eternitate...Multi imi zic "da vorbiti prin interent si va vedeti aproape zilnic"...insa nu e acelasi lucru...Prezanta fizica e mult mai importanta decat acea prezenta fugara intr-un spatiu virtual...nu ne putem spune tot...de frica poate ca fiecare traire sau sentiment sa  nu ramana captiv intre cele  doua monitoare.

Pana si toamna mi se pare mai greu de infruntat stiind-o asa departe.Fiecarei zile in care nu reusim sa vorbim ii lipseste ceva...doar un apel gasit fugar pe telefon si reantors mai apoi umple golul din sufletul meu.

E sora mea mai mica si o iubesc mult...si fiecare secunda departe de ea mi se pare o eternitate.Insa ma consoleaza gandul ca a plecat spre mai bine si ca o sa se intoarca cu plusuri in viata ei.Sunt mandra de ea pentru ca prin forte proprii, a reusit sa studieze la Universitatea Sapienza din Roma...si-a indeplinit un vis mai vechi si asta e un lucru mare...Oricum intr-un viitor apropiat voi "zbura" si eu spre orasul iubirii sa-i fac o vizita :).