O clipa...

Lasa-ma sa visez o clipa!

Ia-ma de mana si du-ma in lumea ta…

Poarta-ma peste oceane in care se oglindeste cerul,

Du-ma pana sus la stele si chiar dincolo de ele…

Cuprinde luna intr-un medalion si da-mi-l in dar.

Coboara-ma inapoi pe pamant si da-mi apa din izvoare…

Prinde-mi in par flori de mai si hraneste-ma cu petale de trandafiri…

Imbata-ma cu vin rosu din potire de argint

Si fa-mi pat din fan proaspat, ca sa adorm.

Picteaza-mi zambetul tau pe o bucata de hartie si  ascunde-o la mine in suflet.

Iubeste-ma,

Dar cel mai mult sa-mi iubesti sufletul…

…si lasa-ma...sa mai visez o clipa!

… non timere amoris

M-ai intrebat odata, ce e iubirea…

ca tu, n-o intelegi ca nu poti sa o simti.

Mi-ai zis prietene, ca uneori…

ai sufletul gol  si ca tanjesti dupa dragoste,

dar nu poti sa o vezi…si...degeaba…

degeaba te uiti in ochii ei…

ca nu poti sa simti nimic…nimic…

Dar ma intreb…oare vrei?

 Nu cumva tu, ai inchis drumul spre inima ta ,

cu mii de porti si alte mii de lacate?

Pentru ca…e atat de simplu!

Este exact ca briza marii in diminetile de vara,

nici calda, nici rece…

ci potrivita incat sa-ti alunge somnul...

si sa te umple de viata.

Ori ca o ploaie calda…ce te uda pana la piele,

dar care nu vrei  sa se termine…

Si mai e, asa…ca cea mai suava melodie…

cantata de copaci si de flori in noptile cu luna plina...

cu cele mai cristaline acorduri date de izvoare luminate de stele.

Sau de ce nu…ca un vin rosu,

baut din cupe de cristal…

Asta, iti place, nu?

E ca un cer senin, prietene,

pe unde…din cand in cand, mai trec si nori…

Si mai starneste si cate o furtuna…

Dar  pana la urma…se lumineaza din nou

Si parca…e si mai frumos!

Ei vezi…prietene?

Pune si cauta cheile ce le-ai pus bine…

Si lasa ca macar o raza…

Sa-ti incalzeasca sufletul.

...timpul

Am plecat odata in lume ca sa caut Timpul…aveam atat de multe intrebari fara de raspuns…incat mi-am luat inima in dinti si intr-o dimineata cand nici macar nu picase roua, m-am suit pe o aripa de vant si m-am dus. Si am suit sus, sus de tot si m-am oprit langa  Soare, care mi-a prins o raza in par, apoi am baut apa dintr-un nor si am pictat un colt de cer cu un albastru mai intens. Si  uite asa a trecut o zi si a venit noaptea. Soarele a fugit in celalalt colt de lume sa-si faca datoria, dar m-a lasat in grija Lunii ce mi-a tors o rochita din fire de argint, apoi a strigat frumosul Luceafar, care m-a luat de mana si m-a dus la Stele. Erau atat de frumoase, dansand pline de lumina in mii si mii de hore, incat m-am prins si eu in cercul lor si am dansat asa, pana aproape de zori. Apoi incetul cu incetul, au inceput sa se stinga si apoi sa dispara urmand sa-si continuie dansul in cealata parte a lumii. Pe cand se intrezareau pete albastrui pe cer...mi-am adus aminte ca am zabovit prea mult in drumul meu spre  Timp, asa ca m-am suit din nou pe aripa mea de vant si am pornit catre el. Si am mers „nu stiu cat” spre „nicaieri”, am trecut prin alte mii de ceruri am dansat cu alte stele si mi-am luat lumina de la un alt si alt soare.Apoi am trecut pe taramul culorilor, unde cel mai frumos curcubeu vazut vreodata se intindea la picioarele mele, gata sa ma duca spre spre ceea ce cautam. In timp ce florile ma dezmierdau cu cele mai delicate parfumuri si imi sopteau incet poeme despre nemurire, m-am trezit pe marginea unei prapastii, fara culori si curcubee, fara ele, florile si parfumul lor, fara aripa mea de vant care sa ma treaca dincolo. Eram doar eu, singura, intr-o lume pustie inconjurata de o liniste sihastra, cand, in mintea mea, m-a invitat Timpul la un pahar de vorba. Mi-a laudat curajul, mi-a criticat curiozitatea iar eu l-am intrebat cum este el:

” Sunt singur si totodata inconjurat de tot ce exista, nu am decat un singur drum si nu ma uit niciodata inapoi.Nu pot sa indeplinesc dorinte , nu pot nici macar sa le ascult. Sunt mai mult crud, decat bun.Nu pot sa dau de la mine, nici macar o clipa.Nu pot sa ma uit nici in stanga, nici in dreapta, nu am voie sa stau de vorba cu Destinul.Sunt certat cu Trecutul, nu pot nici macar sa ma uit la el.Trec mult prea repede peste Prezent si alerg spre Viitor... unde stiu ca pentru unii ma sfarsesc. Cateodata merg mana in mana cu Uitarea. Alteori vindec sau adancesc rani. N-am cum sa fiu altceva, decat Timp... fara timp ca sa intelega toate acestea.Menirea mea este sa merg inainte, orice s-ar intampla.Sa ma termin pentru unii si sa incep pentru altii, asta e partea cea mai grea.Nu am putut sa privesc niciodata in ochii celui caruia ii eram pe sfarsit, pentru ca nu pot sa ma intorc. Sunt simplu dar totodata complicat, ma opresc dar totusi continui! Pentru ca eu doar EXIST. Nu pot sa-ti spun cum ar fi fara mine, poate haos, poate liniste, poate nimic.Sunt doar TIMP si atat! Ma poti intelege si vedea cum vrei tu. Cat timp mai ai? Du-te si cauta Destinul.”

Apoi a tacut! 

Am ramas si eu la fel de tacuta...cu gandul sa caut aripa de vant si sa ma intorc acasa...Eu pot sa ma intorc, ce bine! Si cand am sa ajung...cu ajutorul lui, al Timpului,  am sa pornesc in cautarea Destinului. De fapt, de la el caut cele mai multe raspunsuri.

Exspecto...

Te astept...ca pe un rasarit de soare,

 in noaptea sufletului meu, pe tine

 acela care poate... l-am intalnit candva, demult,

in alte vremuri...alte lumi.

Te astept...cum asteapta pamantul insetat ploaia,

cum roua diminetii asteapta, 

atingerea naturii netrezita inca.

Dansez cu timpul...luna mi-e calauza

stiu ca undeva esti tu...in acelasi intuneric al sufletului,

asteptand lumina din ochii mei...

cum cerul  asteapta lumina Luceafarului pe inserat.

Vis gol...

Demult, te-am intalnit in vise...

Erai ca si acum,

Cu ochii mari si blanzi...

Atat de verzi cateodata.

Paseai pe campul de flori,

In noaptea clara.

Aveai o lacrima in coltul ochiului drept...

"De ce?" - te-am intrebat...

"Pentru ca mi-e frica sa nu dispari cu zorile,

 ...pentru ca noaptea incepe in privirea ta,

Pentru ca imi place sa dansez cu stelele din ochii tai,

...pentru ca niciodata nu am intrat intr-un vis mai frumos"

Dar vezi...in cele din urma crude...cu mine au fost zorile,

Pentru ca ai disparut la fel de repede ca roua diminetii.

Cu tot cu iubirea ta...si cu lacrima din ochiul drept...

cu tot cu visul tau...

Si ai lasat un gol...un vis gol!

...si ploua...

Deschide usa sufletului meu...si lasa ploaia sa patrunda...am nevoie sa-mi spele pacatul de tine...dar nu iesii...si lasa-ma...lasa-ma sa plang...am atata nevoie...

Deschide fereastra...mi-e teama ca ma sufoc...unde mi-e cerul senin...si miile de stele...de ce mi le-ai ascuns de dupa nori?...si lasa-ma...lasa-ma sa plang...am atata nevoie...

                                              ...si uite cum ploua...ce muzica cereasca!

Te rog mai stai...sa nu inceapa furtuna...e frig in mine...si mi-e frica...si apoi cum as putea eu sa te caut pe ploaia asta?

                                             ...si uite cum ploua...mi-e teama ca toti Ingerii plang!

Mi-e teama...mi-e teama sa nu te pierd fiinta draga...si apoi cum as putea eu sa te caut in toata lumea asta?

                                              ...ploua...ploua si afara si in sufletul meu!

Gândeste-te, n-ar fi păcat de Magda Isanos

http://www.youtube.com/watch?v=vXr0Sws9wyU 

Unul dintre poemele mele preferate ale acestei minunate scriitoare :Magda Isanos - link- adaptare video dupa poemul "Ultima zi"


Invata-mă cu ce să-ncep intai
si-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai,
si cum, de-atatea lumi luminatori,

pe gura ta surasu-i ca un soare;
ei poate niciodata n-or să stie
din fiecare clipa trecatoare
cum ne-am durat noi cate-o vesnicie

iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas
iti cânt atatea cantece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niste cuvinte simple-ar fi rămas.

Invata-mă cu ce să-ncep si cum
să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga
ca te-a născut, cu truda ei intreaga,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodata n-o să stie
c-a inflorit în flori si-a curs în ape,
ca din pământ si sura vesnicie
să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape;

si, fiindca-o să murim si noi odata,
gandeste-te: n-ar fi pacat să moara,
cuprinsa-n noi, atata primavara,
si dragostea cu inima deodata?...

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
si eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispretuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.