E la mii de kilometri departare acum...el...sufletul meu pereche...sau ea...adevaratul meu suflet pereche: sora mea.A plecat sa studieze intr-o lume mai mare, mai deschisa, mai colorata, departe in orasul ce scris invers, sugereaza iubirea...Roma.Stiu ca ii este bine acolo si ca o sa-i fie bine pana la final, dar 6 luni fara ca sa o vad, mi se pare o eternitate...Multi imi zic "da vorbiti prin interent si va vedeti aproape zilnic"...insa nu e acelasi lucru...Prezanta fizica e mult mai importanta decat acea prezenta fugara intr-un spatiu virtual...nu ne putem spune tot...de frica poate ca fiecare traire sau sentiment sa nu ramana captiv intre cele doua monitoare.Pana si toamna mi se pare mai greu de infruntat stiind-o asa departe.Fiecarei zile in care nu reusim sa vorbim ii lipseste ceva...doar un apel gasit fugar pe telefon si reantors mai apoi umple golul din sufletul meu.
E sora mea mai mica si o iubesc mult...si fiecare secunda departe de ea mi se pare o eternitate.Insa ma consoleaza gandul ca a plecat spre mai bine si ca o sa se intoarca cu plusuri in viata ei.Sunt mandra de ea pentru ca prin forte proprii, a reusit sa studieze la Universitatea Sapienza din Roma...si-a indeplinit un vis mai vechi si asta e un lucru mare...Oricum intr-un viitor apropiat voi "zbura" si eu spre orasul iubirii sa-i fac o vizita :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu