Mi-ai daruit cel mai frumos si mai pur vis pe care as fi putut sa-l traiesc vreodata: tu, o ploaie nocturna de vara pe un drum de munte si un popas de lemn. M-ai tinut de mana atunci, mai stii?Iar eu mergeam desculta si tu imi carai sandalele. Erai timid si tremurai. M-ai privit toata noaptea si ti se parea vis ca tii de mana fata care iti placea atat de mult.Nu stii ce sentimente de liniste sufleteasca mi-ai daruit cu prezenta ta.Imprastiai atata lumina in jurul tau, chiar si in noaptea aceea in care am mers 3 kilometri pe jos prin intuneric, iar eu aproape ca-ti vedeam chipul. Nu imi mai era frica nici de tunete, nici de fulgere. Ne-am adapostit de ploaie in acel popas de lemn, care azi nu mai exista...m-ai luat in brate si mi-ai soptit sa nu-mi fie frica iar eu te-am crezut.M-ai strans la piept iar eu iti simteam inima cum bate, m-ai mangaiat incet pe par si m-ai sarutat timid.Nu ti-am raspuns la sarut, nu stiu de ce, cu toate ca ai fi meritat toata iubirea din lume.Te-ai temut atunci ca m-ai speriat...m-ai luat de mana si am iesit sa infruntam ploaia ca sa ne cautam ceilalti prieteni care erau mai inaintea noastra... Imi parea rau ca am spulberat asa de repede visul...te rog sa ma ierti...stiu ca de undeva din Universul asta mare, ma auzi. Acum, e prea tarziu, pentru ca ai fost ales sa pleci printre Ingeri...Ti-am aprins o lumanare care arde in sufletul meu...esti prezent in inima mea in fiecare clipa a vietii mele.Te rog sa ma astepti si pe mine...sa nu ma uiti, poate ne vom intalnii candva, cand sufletul meu va pleca spre alte taramuri si vom cauta impreuna popasul de lemn pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu